* au apărut terenuri regulamentare, cu dotările impuse de FRF şi echipe puternice * sunt însă şi baze sportive nefolosite
Valoarea meciurilor din campionatele organizate de AJF a crescut simţitor în ultimul an, aceasta este concluzia pentru sezonul competiţional 2011-2012.
Iniţiativa schimbării la faţă a fotbalului judeţean aparţine Asociaţiei Judeţene de Fotbal, însă ea a fost posibilă numai datorită implicării în fotbal a primarilor din majoritatea comunelor brăilene, care au înţeles că formarea unor echipe puternice la nivelul Ligii a IV-a sau a V-a este benefică pentru comunităţile lor. Pentru că în felul acesta tinerii sunt atraşi la sfârşit de săptămână spre sport, într-un cadru adecvat şi scoşi din faţa calculatoarelor.
Exemplele în acest sens sunt din ce în ce mai multe în ultima vreme. În localităţi precum Tudor Vladimirescu, Gropeni, Traian, Vădeni, Berteşti au apărut baze cochete şi echipe cu pretenţii la şefia competiţiilor în care evoluează şi se fac eforturi pentru modernizarea altor baze, unde iubitorii sportului rege să-şi poată etala cunoştinţele în domeniu, cum ar fi cele de la Movila Miresii, Cazasu, Şuţeşti şi exemplele ar putea continua.
Sunt însă şi destule baze moderne, nefolosite de localnici: la Salcia Tudor, Mihai Bravu, Măxineni sau Siliştea.
Se pare că în aceste localităţi conducerile administrative de până acum nu au iubit sportul rege.
Acum, că s-au schimbat primarii, poate şi aceste terenuri de fotbal vor fi utilizate. Poate şi aici vor apărea formaţii care, într-un an, doi, să se gâdească la şefia clasamentelor competiţiilor în care se vor înscrie.
Coordonarea logistică a fost şi este asigurată în continuare de AJF, rămâne doar ca membrii comunităţilor menţionate să-şi exprime dorinţa de a intra în competiţii, de a atrage copiii şi tinerii spre mişcare, s