Plenul reunit al Parlamentului a decis ieri, într-o sesiune extraordinară, că avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu trebuie să fie dat astăzi, până la ora 12.00. Ulterior, Plenul reunit al celor două Camere ar trebui să se întâlnească la ora 17.00 pentru votul pe propunerea de suspendare a şefului statului.
Cu alte cuvinte, zi decisivă pentru România în plan politic, în plan economic, la nivel european. Cum văd parlamentarii şi liderii politici constănţeni posibila suspendare a preşedintelui? Cât de legitim li se pare demersul? Cât de previzibil?
Liberalul Mihai Lupu, deputatul Colegiului 2, este de părere că cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu „e un demers constituţional, care îl poate duce pe şeful statului la votul poporului".
Deputatul George Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, ne-a declarat că posibila suspendare „este un pas către normalitate": „Ştim ce îşi doreşte populaţia României la momentul actual, şi anume un altfel de preşedinte".
Deputatul PSD Eduard Martin consideră că „demersul pe care îl întreprinde zilele acestea USL-ul este argumentat şi la el s-a ajuns din cauza tratamentului pe care preşedintele l-a aplicat instituţiilor statului în cei trei ani din actualul mandat". „Dacă referendumul privind demiterea şefului statului va trece, poporul va decide dacă noi am avut sau nu dreptate", a precizat Martin.
Antonella Marinescu, deputatul PSD al Colegiului 9, consideră că demersul „este normal şi trebuia să se întâmple încă de când USL a preluat Puterea": „E un procedeu corect, conform Constituţiei, este normal, curge de la sine".
Senatorul PSD Nicolae Moga este de părere că „demersul este constituţional, cererea este legitimă": „Demiterea preşedintelui se face prin participarea la referendum".
Senatorul Mircea Banias, de câtev