În aceste zile fierbinţi pentru democraţia românească mulţi au aşteptat reacţiile ambasadelor occidentale la Bucureşti care să reclame abuzul intenţiei de suspendare a preşedintelui fără să fie cazul unor încălcări într-adevăr flagrante ale Constituţiei.

Dar, ce să vezi? Francezii spun că toate statele membre de UE trebuie să respecte "valorile democratice", germanii "observă cu atenţie recentele evoluţii din România", iar britanicii spun că este importantă "respectarea statului de drept". Ca să nu rămână "nelistaţi" printre marile puteri, au trimis şi italienii o poziţie oficială, prin care anunţă nevoia unei "clarificări de urgenţă care să confere sentimentul unui parcurs normal". Poezie.

Şi mai la Vest, partenerul strategic american a avut câteva declaraţii privind "efectele serioase" ale unei suspendări a preşedintelui cu încălcarea constituţiei, dar mesajul indirect a fost mult mai puternic. Chiar în ziua "cuţitelor lungi", când a fost propusă suspendarea, 4 iulie, noul premier a vorbit în curtea ambasadei la sărbătoarea SUA. Ce credit mai clar decât găzduirea acestui discurs chiar în ziua atacului?

Problema nu este însă nivelul de duritate al acestor luări de poziţii, ci înfrigurarea cu care sunt aşteptate. Sigur, România a depins mereu de marile puteri în încercarea sa de a se construi ca naţiune, de a se dezvolta. Dar de aici, din această dependenţă de mesajele externe - ce au spus nemţii, dar francezii, dar americanii, ce spun americanii - reiese fragilitatea sa instituţională.

Iar fragilitatea provine din faptul că oamenii nu sunt convinşi că respectarea regulilor este bună, iar administratorii ţării nu arată că pot avea propriile soluţii. Ce răspund de exemplu miniştrii sau secretarii de stat de la Finanţe când sunt întrebaţi ce fac pentru a micşora evaziunea fiscală sau pentru a opri risipa cheltuielilor publice? "Vom face un prog