Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa şi-a revenit din şocul suspendării preşedintelui

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 iulie 2012 ·

După ce miercuri bursa s-a corectat puternic în urma discuţiilor privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, indicele BET închizând ziua cu o depreciere de 3,2%, în debutul şedinţei de ieri piaţa a revenit pe creştere pentru ca în final să închidă tot pe minus după ce pieţele externe au trecut pe scădere.

La amiază bursa era în urcare cu 0,6% pe indicele BET, trasă în sus mai ales de evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), care avansau cu 2,2%. La închidere indicele BET a pierdut 0,4%, iar SIF-urile au consemnat scăderi de până la 4%. Valoarea tranzacţiilor de pe bursă a fost una redusă, evoluţie care denotă faptul că investitorii sunt reticenţi la tranzacţionare, iar cei mai mulţi aşteaptă să vadă cum vor evolua în continuare evenimentele de pe plan politic.

"De la începutul lunii se vede o scădere de lichiditate pe bursă. Ceea ce se întâmplă pe plan politic face ca lumea să ia poziţii de aşteptare care se suprapune oricum unei perioade de vacanţă, tradiţional mai slabă din punct de vedere al lichidităţii decât celelalte perioade din an. Principalul pericol pe care-l văd în momentul de faţă este să asistăm la o vară anostă, presărată cu dispute politice şi cu investitori în aşteptare. Cred că preţurile vor oscila în funcţie de evoluţia burselor internaţionale, dar lichiditatea va fi una scăzută", spune Rareş Nilaş, directorul general al firmei de brokeraj BT Securities.

Evoluţia bursei din prezent este oarecum similară cu cea din urmă cu cinci ani, din aprilie 2007, când Parlamentul a decis de asemenea să-l suspende din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu în timpul primului său mandat. La acea dată, în ziua suspendării, bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa cu o scădere importantă, iar pe bursa de la Sibiu reacţia a fost şi mai violentă, contractele pe acţiuni înregistrând un declin puternic. Ulterior, în timpul dezbateri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 21 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 22 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 4 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°