Recent, Club A, cel mai vechi club studen­țesc cu activitate neîntreruptă din Europa, a făcut un pas decisiv spre ceea ce s-ar putea numi un muzeu al rockului. Printre primii invitați, una din legendele care au făcut posibilă istoria clubului, Mircea Florian, a susținut un performance, povestind vineri, 30 iunie, la unu și unu, fresh-ul literar săptămînal, despre memoria selectivă a publicului și a artiștilor. Doru Ionescu povestește, la un moment dat, că ideea muzeului rock vi se datorează: „1 martie 2005. Mă sună Mircea Florian. Îl invit la Club A. Printre sutele de wați din văgăună îmi strecoară una de mă pune pe jar: «Cum ți-ar suna un muzeu al rockului? Îți pot pune la dispoziție vreo sută de afișe – păstrate în condițiuni optime – de-atunci. Toată generația...»“. Iată că ideea a prins contur. Da, și mă bucur. E un început care se bazează pe o practică deja veche. În alte țări, există de mulți ani muzee ale rockului – la urma urmei, muzica rock e parte integrantă a culturii contemporane. Mi-era clar că trebuie să avem și în România aşa ceva. Vorbisem inițial cu prieteni şi oficialităţi din Satu-Mare, doar că problemele financiare ne-au împiedicat să derulăm un astfel de proiect acolo. Așa că m-am orientat cu ideea spre București. Ideea nu e nouă, doar impulsul îmi aparține. Pentru c-ați amintit de Satu-Mare, reveniți des în orașul copilăriei? Mă simt foarte legat de Satu-Mare. Orașul îmi place și pentru că-mi amintește de tinerețe. Acolo m-am îndrăgostit prima oară, acolo am început o mulțime de lucruri, unele culturale, altele fiziologice, în orice caz, e orașul care mă ține legat de România cel mai mult. Ați vorbit de mai multe ori despre fascinația Circului Medrano și vizitele lui în oraș. De unde anume venea fascinația? Stăteam pe strada Brîncoveanu, colț cu strada Martirilor deportați, numită așa în memoria evreilor deportați și exterminați care o locu