PAGINA CITITORILOR
- Cititorii răspund invitaţiei noastre de a-şi povesti biruinţele maritale. Nunta de aur este, cu adevărat, o victorie. Chiar dacă drumul spre ea este greu şi anevoios -
"Noapte eternă, dragul meu”
Visam ca orice tânără să trăiesc într-un oraş mare, cu multă trepidaţie la orice pas. Visam să plec din urbea mea natală, "oraşul pensionarilor”, cum era numit pe atunci. Într-o zi am văzut o ilustrată a unui mare oraş, realizată noaptea, în care luminile se reflectau în asfaltul ud. M-a cucerit oraşul din ilustrată! Întâmplarea face să cunosc, peste câţiva ani, într-o gară mică, un bărbat din acel oraş. A fost ca o premoniţie. Ne-am plăcut şi, nu după mult timp, ne-am căsătorit. M-am mutat în oraşul acela mare, la care visam. Dar, în realitate, luminile lui nu erau chiar aşa de strălucitoare. Sau poate erau, dar starea mea sufletească nu mă lăsa să le văd. Părinţii soţului meu nu prea mă plăceau, visaseră o altă partidă pentru fiul lor. Am luptat mult cu mine, n-am vrut să fiu învinsă. În fiecare an căutam evadări în spaţii libere doar pentru noi. Marea era marea mea iubire. Mergeam în mici excursii, urcam cu telefericul şi ne simţeam minunat doar noi doi. Timpul a lucrat în favoarea mea. Anii au trecut şi părinţii lui au murit. Singura dezamăgire este că n-am putut avea copii. Am îmbătrânit singuri. A venit revoluţia, soţul meu a devenit şomer, nu-l mai angaja nimeni, era prea bătrân la 58 de ani. Ne-am chinuit mult, toată viaţa, cumpărând un apartament cu foarte multe rate, ducând o viaţă modestă, pentru că nu avea cine să ne ajute. La 60 de ani a reuşit să se pensioneze. Eu lucram încă. Am fost amândoi bugetari, în domenii diferite, cu salarii mici. Dar nu simţeam sărăcia. Iubirea noastră a supravieţuit tuturor încercărilor, eram amândoi sentimentali şi romantici, chiar dacă timpul ne transformase în pers
