Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu, BNR: Sufăr că nu avem un sistem de bănci românești

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iulie 2012 ·

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, regretă că nu există în România un sistem de bănci româneşti. Sursa: Agerpres

"Eu sufăr foarte mult, personal, că nu avem în România un sistem de bănci româneşti. Cine să facă un sistem de bănci româneşti în România? Un sistem de bănci de care aveam nevoie atunci când s-a dezvoltat sistemul bancar. Aveau nevoie de capital, de competenţă, de management. De unde să le fi luat pe toate astea? Am fost nevoiţi să importăm sistem bancar şi îl avem, de bine de rău. Este un sistem puternic şi să ştiţi că Banca Naţională a României are o preocupare teribilă ca acest sistem să rămână stabil şi să meargă pe picioarele lui, să nu fie nevoie să se clatine", a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Adrian Vasilescu, precizând că vorbeşte în nume propriu, scrie Agerpres.

În România nu avem o criză bancară

Acesta a menţionat că în România există criză economică, dar nu criză financiară sau o criză bancară.

"Capitalul românesc trebuie să-l facem. Celălalt capital vine de afară. Din păcate din 2000 până în 2008 am făcut creştere economică într-un ritm alert la nivelul cel mai înalt din Europa cu economisirea altor ţări. Capitalul românesc se face prin economisire. Nu cunosc altă formă decât economisirea. Asta durează mulţi ani şi trebuie să avem o strategie întreagă. Acum nu avem capital intern", a explicat Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR a participat vineri la o dezbatere cu tema "IMM-urile, punctul nevralgic al economiei româneşti". Principalele teme abordate în cadrul dezbaterii vizează situaţia actuală şi perspectivele de dezvoltare a sectorului IMM în România, politici guvernamentale de susţinere a acestora şi soluţii de finanţare integrate pentru întreprinzători.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Ziua Constanta acum 45 minute
Un român ar fi murit în Congo, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac al forțelor rebele. Românii erau angajați de contractori să participe la forțele de pază ale Republicii Democratice Congo și au fost vizați de un atac efectuat de forțe

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 54 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 39 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum 2 ore
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°