Postmodernismul și identitățile culturale. Conflicte și coexistență
de Virgil Nemoianu
O carte de excepție publică, în 2011, profesorul Virgil Nemoianu la Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. Virgil Nemoianu este profesor la Universitatea Catolică din Washington, specialist în romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Una dintre figurile intelectuale cele mai importante ale exilului intelectual românesc, Virgil Nemoianu s-a stabilit în 1975 în SUA, după ce absolvise facultatea de Limbi Străine a Universității din București, iar în perioada 1969-1971 a studiat la University of California din San Diego. În 1994, a publicat în românește o excelentă monografie critică despre prietenul său Ștefan Augustin Doinaș (apreciază în mod deosebit mișcarea literară a Cercului de la Sibiu și pe corifeii acestuia, Ion Negoițescu, Radu Stanca, Nicolae Balotă, Ion D. Sîrbu etc., cu ultimul întreținând și o bogată corespondență publicată în lucrarea „Traversarea cortinei“). În România i-au apărut 14 cărți (amintim Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice în opera lui Ștefan Augustin Doinaș, Jocurile divinității - Gândire, libertate și religie la sfârșit de mileniu, România și liberalismele ei - Atracții și împotriviri, Tradiție și libertate, Îmblânzirea romantismului, Arhipelag interior - Eseuri memorialistice, 1940-1975), iar în SUA a publicat numeroase lucrări și studii la prestigioase edituri americane (cum ar fi A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction – O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune – la prestigioasa editură americană „The John Hopkins University Press“). „Postmodernismul și identitățile culturale. Conflicte și coexistență“, cu o postfață de Codrin Liviu Cuțitaru, își propune, potrivit intențiilor autorului, să fie o analiz