Fostul secretar general al PDL Bihor şi fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Mircea Matei, de doi ani membru în organizaţia PDL Bucureşti, a participat joi seară la o emisiune a postului local de televiziune TTV, unde s-a dezlănţuit împotriva fostului prefect Gavrilă Ghilea şi a fostului preşedinte al CJ Bihor Radu Ţîrle, pe care îi consideră cei mai mari vinovaţi de rezultatele dezastruoase obţinute în Oradea şi judeţ la alegerile din 10 iunie.
Greşeli de comunicare şi conducere
Invitat de Zoltan Hizo în emisiunea "Analiza din redacţie", Matei a vorbit în trei sferturi din timpul alocat despre situaţia partidului la nivel naţional şi despre cauzele declinului PDL în întreaga ţară.
Întrebat de gazda emisiunii de ce a pierdut partidul alegerile locale şi a coborât atât de mult în ochii românilor, Matei a afirmat că sunt cel puţin trei cauze. "Plătim în primul rând greşelile de comunicare, care n-au făcut decât să adâncească falia dintre noi şi cei care ne-au susţinut. În al doilea rând a fost vorba despre un management instituţional slab la nivelul partidului. La partid se vorbea numai despre Guvern, iar la Guvern nu se mai vorbea despre partid. (...) Prea mulţi dintre reprezentanţii partidului în structurile din Guvern au crezut că sunt, că suntem inailibili, şi că guvernarea este ceva ce ni se cuvine", a spus Matei.
El a mai adăugat că a contat în scăderea partidului şi primirea unor traseişti de la PSD pe care i-a urcat în funcţii în timp record, dând exemplul fostului ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş, care a fost dat afară de PSD Bistriţa, iar PDL-ul l-a luat "de bun". "Nu este posibil ca unul care a venit de la PSD să ajungă ministru PDL într-un an şi jumătate", a exclamat fostul secretar general al PDL Bihor.
UNPR: "De ce să le spunem trădători?"
Îndemnat să se pronunţe asupra UNPR, adică a unei