Angajaţii unei parohii primesc bani dacă vin cu bicicleta la serviciu. Continental donează 1 leu pentru fiecare km parcurs pe două roţi.
Firmele din Sibiu au început să îşi adapteze oferta către angajaţi folosindu-se şi de nou amenajatele piste de biciclete: pentru fiecare km parcurs pe două roţi, angajaţii fie primesc bani, fie contribuie la acţiuni umanitare.
E mai sănătos
Primii care au implementat un sistem "pedalezi şi câştigi" au fost cei din cadrul Parohiei Evanghelice Sibiu. De doi ani, angajaţilor le-au fost cumpărate biciclete cu kilometraj. Pentru deplasările în oraş, angajaţii întocmesc o foaie de parcurs în care completează numărul de kilometri parcurşi pe două roţi. La final de lună, pentru fiecare kilometru Parohia decontează câte 60 de bani.
"Nu numai că, mergând cu bicicleta, se decongestionează traficul, dar e şi mai sănătos acest gen de mişcare", apreciază Killian Dörr, prim-preotul Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu.
Donaţii în contul kilometrilor parcurşi
Din acest an, demersul Parohiei Evanghelice este dublat de al uneia dintre cele mai mari întreprinderi din oraş, Continental, cu peste 1.800 de angajaţi. Oameni care sunt încurajaţi să folosească bicicletele în drum spre serviciu: pentru fiecare kilometru parcurs, compania donează bani Căminului-spital pentru bătrâni "Carl Wolf".
Ideea aparţine unui angajat, Marius Bârsan. "Ideea mi-a venit prima dată în 2007 când am participat la o pregătire de serviciu în Germania, într-un sat din zona Munchen-ului, la o firmă parteneră", povesteşte Marius. A propus ideea managementului şi, de anul trecut, Continental donează, în decembrie, câte un leu/km spitalului de bătrâni.
Piste de la un capăt la celălalt
În Sibiu, în ultimii doi ani, benzile de circulaţie de pe principalele bulevarde au fost reaşezate, făcân