Cipru, al cincilea stat din zona euro care are probleme financiare, va apela atât la ajutorul financiar al UE prin fondurile de împrumut EFSF/MES cât şi la Moscova, a precizat preşedintele Republicii Cipru, Demetris Christofias, înainte de preluarea oficială a Preşedinţei rotative a UE.
„Da, am rugat şi Rusia şi UE în acelaşi timp. Nu înţeleg de ce ar fi rău ca o ţară cu care avem bune relaţii (n.n Rusia) să ne ajute", a spus preşedintele Republicii Cipru. El a explicat că, în ciuda mai multor zvonuri care au circulat, „nu este interzis" să ai relaţii cu alte ţări terţe şi, „dacă poţi obţine condiţii mai bune, ce faci, spui NU?", a precizat Christofias.
Reprezentanţii Troika (experţii FMI, EC, BCE) sunt în acest moment la Nicosia şi evaluează nevoile de împrumut ale economiei insulei de la Marea Mediterană. Cipru se confruntă cu probleme în recapitalizarea băncilor, foarte expuse la criza datoriilor din Grecia.
UE a stabilit ca deadline 30 iunie 2012 pentru asigurarea unor condiţii de capital suplimentare de către bănci. Cipru are acum dificultăţi din cauza ştergerii datoriilor Greciei - în cadrul programului de implicare a investitorilor privaţi în datoria grecească în cadrul căruia a pierdut o sumă estimată la 3 miliarde de euro.
Ministrul cipriot de finanţe, Vassos Shiarly, a declarat astăzi că această măsură impusă creditorilor internaţionali ai Greciei „nu a fost corectă". El a precizat că investitorii ciprioţi au avut, în final, pierderi de aproximativ 81%.
Reţinerea Ciprului faţă de împrumutul din fondurile europene este legată de condiţiile pe care Troika le-ar putea impune sistemului de impozitare pentru companii, unul din principalele atuuri ale insulei.
Întrebat de jurnalişti ce va face dacă va obţine împrumuturi atât de la UE cât şi de la Moscova, preşedintele cipriot a precizat: „Le vom combina. Avem nevoi