O stranie meteorologie dictează spiritelor să se încingă fără de măsură, scuturate de izbucniri unde nesăbuinţa îşi dă liber frîu, înjositoare ca orice abuz ireparabil. Un literat american, propotipul personajului ce susţine cunoscutul roman Herzog, al lui Saul Bellow, credea că s-ar putea vorbi – precară invenţie! – despre o „critică de vară”.

Fierbinţeala care chicoteşte şi suduie tot mai vehement agresivă, în zilele acestea, revărsînd asupra publicului sumbre urdori de complotism inverosimil, n-are însă de a face cu vreo varietate critică. E, vai, doar un prilej de jalnice defulări, dezonorînd o ţară şi nişte rosturi legitime de civilizaţie.

Dacă ne parvin şi la distanţă, grimasele care se cred isteţe, pentru că închipuie happening-uri sinistre la Televiziune, nici un om de bine nu adastă senin atingerea lor imundă. Ne rataşăm, dimpotrivă, în chip firesc, unor raţiuni de existenţă care ne dau dreptul să respirăm un aer mai presus de acela al golăniilor fără de noimă şi fără de scuză.

Într-o atare dispoziţie, mi-a răsărit sub priviri, la un ceas tîrziu de noapte, sub sigla unui ecran respectabil, – era Arte –, un titlu aducînd o coincidenţă şi un declic neaşteptat. Venea, acest Adrians Traum, Visul lui Adrian, după o zi năclăită în comentarii insuportabil stupide, pe marginea unui accident grav care ar fi trebuit să suscite măcar o convenţională decenţă. Îmi ajungeau la Paris, deşuchiate, ecouri de coşmar mediatic, simţeam nevoia să-i cer o lămurire profesorului I. Lascăr, specialistul de largă notorietate, căruia îi port o vie preţuire, – el mi-a confirmat, sobru şi cert, că intervenţia chirurgicală evitase deznodămîntul letal, în cazul lui Adrian Năstase. Bine înţeles, nu aşteptam vreo dezlegare miraculoasă, pe calea undelor, la o situaţie umană astfel angoasantă, filmul care ni se oferea, datorat unui regizor şi scenarist german, Manuel Fe