Generaţia de aur a handbalului românesc din anii 70 a încântat lumea şi a adus ţării noastre două titluri mondiale (1970 şi 1974) şi două medalii olimpice (bronz în 1972 şi argint în 1976). Numele lui Voina, Gruia, Gaţu, Birtalan, Oţelea, Penu, Samungi sau Gunesch trezesc amintiri vii în mintea iubitorilor handbalului care au prins acele vremuri. Un membru al acelei generaţii despre care s-a vorbit puţin este Gabriel Kicsid.

Povestea lui Kicsid începe la 2 aprilie 1948 în localitatea Imeni din judeţul Covasna. "Eram o familie de oameni simpli, nimeni nu se gândea că o să ajung handbalist. Şcoala era pe primul plan. Realitatea este că pe vremea aceea sportul şcolar, indiferent de ramură, era foarte bine organizat, inclusiv la nivel de liceu şi universitate. Erau tradiţionalele campionate inter-şcolare. Iar primul meu profesor de sport m-a selecţionat în echipa de handbal a şcolii, culmea, ca portar. Când am ajuns la Liceul Unirea din Brasov, deja am fost convocat la selecţionata şcolară a Braşovului, unde erau adunaţi cei mai buni handbalişti din judeţ. Cu această echipă am obţinut prima mea medalie, bronz la campionatul naţional al selecţionatelor şcolare. Am fost extrem de mândru. Idolul meu încă atunci a fost handbalistul Hansi Moser, un jucător elegant, tehnic şi cu o înţelepciune ieşită din comun pe terenul de joc. De mic le spuneam părinţilor că poate într-o zi voi ajunge şi eu ca el. Nu ştiu dacă am ajuns ca el, dar cu siguranţă am mai multe titluri câştigate", rememorează Kicsid primii paşi în cariera sa de handbalist.

Medic veterinar sau handbalist?

Medalia de bronz de la campionatul naţional inter-şcolar i-a deschis lui Kicsi perspectivele unei cariere în handbal. "Am primit imediat două oferte. M-au căutat cei de la Poli Timişoara şi Universitatea Bucureşti. În alegerea mea a cântărit decisiv faptul că la Bucuresti, de handbal se ocup