În noaptea dintre joi şi vineri, în jurul orelor 01:55 , un autocar înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau şi copii, a fost implicat într-un accident rutier pe E 85, în comuna Săuceşti.
UPDATE ora 11:30
"Polițiștii au stabilit că un cetățean bulgar, de 58 de ani, în timp ce conducea un autocar înmatriculat în Bulgaria, transportând un grup de turişti din Belarus, pe fondul oboselii la volan și a neatenţiei în conducere, a părăsit suprafaţa carosabilă, a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, după care autocarul s-a răsturnat în rigola de la marginea drumului", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
UPDATE ora 10:00
Autocarul se deplasa din Belarus spre Bulgaria.
În momentul producerii accidentului în autocar se aflau 46 de pasageri (17 adulţi şi 29 copii) şi doi conducători auto. Nu au fost necesare operaţiuni de descarcerare.
11 persoane, dintre care 9 minori şi 2 adulţi, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. În urma investigaţiilor de specialitate s-a constatat că traumatismele suferite de pasageri nu sunt grave, nefiind necesară internarea acestora.
Pasagerii au fost preluaţi şi transportaţi pentru cazare la Colegiul tehnic Dumitru Mangeron din Bacău.