Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat hotărârile de organizare a referendumului de suspendare a preşedintelui. Vezi deciziile luate

Publicat in Antena 3, vineri 6 iulie 2012 ·

Guvernul s-a reunit, sâmbătă dimineaţă, în şedinţă extraordinară pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a şefului statului.

Referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost stabilit pentru data de 29 iulie, în urma voturilor exprimate de către parlamentari.

UPDATE 10:12- Victor Paul Dobre, ministrul delegat al Administraţiei Publice, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Executivului, că au fost aprobate următoarele hotărâri:

- hotărârea pentru adoptarea programului calendaristic pentru referendumul privind demiterea preşedintelui din data de 29 iulie

-hotărârea privind stabilirea măsurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului

- hotărârea privind aprobarea bugetului necesar pentru pregătirea şi organizarea referendumului

- hotărârea privind modelul timbrului autocolant şi condiţiile de tipărire ale acestuia

- hotărârea pentru adoptarea modelului ştampilei de vot, a modelului buletinelor de vot

- hotărârea privind durata şi condiţiile de păstrare a buletinelor de vot.

Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară.

Potrivit ministrului Dobre, Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, dacă populaţia se va pronunţa prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Ministrul delegat al Administraţiei a declarat că cele peste 20 de milioane de buletine de vot vor fi tipărite de Monitor la referendum deoarece acestea sunt normele legale şi "nu pentru a satisface dorinţa cuiva", el precizând că bu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 13 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 24 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°