Cum era de așteptat, băncile centrale din Europa și Asia au încercat, joi, să stimuleze economia globală stagnantă prin relaxarea politicii monetare și reducerea dobânzii-cheie.
Banca Populară a Chinei a luat prin surprindere piețele financiare reducând rata de creditare anuală cu 0,31% la 6%, demonstrând că griparea economică nu se rezumă doar la Europa. La rândul ei, așa cum era de așteptat, Banca Centrală Europeană a redus dobânda-cheie cu 25 de puncte de bază la 0,75%, nivelul minim record istoric, iar Banca Angliei a dat drumul din nou la tiparniță, injectând încă 50 de miliarde de lire sterline în economie, totalul fiind de 375 de miliarde, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Vezi de ce Mario Draghi și Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, sunt tot mai hotărâți să aplice măsuri neortodoxe de politică monetară
Creșterea economică globală pe 2012 sub așteptări
Măsurle luate de băncile centrale survin după ce studiile mediului de afaceri arată că creșterea economică este mult mai slabă decât era anticipat anul acesta. Indicele global de achiziții manageriale al activității în sectorul serviciilor și cel manufacturier, compilat de JPMorgan, a scăzut la 50,3 în iulie, cea mai scăzută valoare din 2009.
Cu toate acestea, măsurile BCE nu au reușit să stimuleze sentimentul pe piețele financiare, care, după creșterea de după summitul UE de săptămâna trecută și-au reluat scăderea. Euro a scăzut cu aproape 1% la sub 1,24 dolari în tranzacțiile la bursa din Londra, în timp ce costurile de împrumut ale Spaniei au crescut cu 0,4% la peste 6,75%.
Citește mai mult despre creșterea dobânzilor obligațiunilor suverane de referință spaniole
Rata depozitelor la 0
Mario Draghi, președintele BCE, a declarat că reducerile de dobândă-cheie au fost efectuate independent de către băncile centrale, iar