Omul de afaceri gorjean Dan Floarea a fost audiat ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosarul în care este arestat primarul din Peştişani, Florin Pavel, şi în care este învinuit preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu. Afaceristul a dat cu subsemnatul patru ore în faţa anchetatorilor de la care a aflat că este acuzat de comiterea a patru infracţiuni, între care şi dare de mită. Potrivit procurorilor, afaceristul mai este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. În urmă cu patru ani, SC Tech Safety, firma omului de afaceri Dan Floarea, a câştigat o licitaţie la Primăria Peştişani, care viza construcţia unui campus şcolar. Lucrările la imobil au fost abandonate, din lipsă de fonduri, iar primăria a rămas datoare la societatea lui Dan Floarea. Fiind vorba de fonduri guvernamentale, au existat întârzieri la plată, iar Floarea a decis să se împrumute în bănci şi de la cămătari pentru a putea să îşi continue afacerile. Cu toate acestea, firma a intrat în lichidare. Unul de la cei care a luat bani cu camătă patronul Tech Safety este cunoscutul interlop Doru Şerban, zis Habitu, de asemenea arestat. Întrucât nu a mai putut să îi înapoieze sumele împrumutate, Dan Floarea i-a cesionat cămătarului creanţa de 2,4 milioane de lei pe care o avea de încasat pentru lucrările la campusul şcolar. Actul de cesiune ar fi fost avizat şi de primarul Florin Pavel, în prezent arestat pentru 29 de zile.
Expertiză la campus
Dan Floarea a declarat ieri că nu ştie de ce a fost chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi că nu a făcut vreun denunţ în ceea ce îl priveşte pe Florin Pavel, ci doar pe Habitu. De asemenea, omul de afaceri susţine că Primăria Peştişani i-a băgat firma în faliment pentru că nu i-a