Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Constituţională a evitat să dea un răspuns clar în privinţa suspendării lui Băsescu

Publicat in Antena 3, vineri 6 iulie 2012 · · ·

UPDATE 17.08 Birourile reunite au început şedinţa extraordinară pentru dezbaterea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 16: 57 Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament. La sosire, acesta a precizat: "Sunt gata! Când vreţi îi dăm drumul!"

VEZI LIVE CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN PARLAMENT

UPDATE 15:55- Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că parlamentarii PDL au decis să participe la şedinţa plenului reunit al Parlamentului şi să voteze împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu, reţinând în urma avizului CC că şeful statului nu a încălcat Constituţia.

UPDATE 15.42 - Şedinţa Curţii Constituţionale în care s-a dat avizul privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu s-a desfăşurat în prezenţa a şapte din cei nouă membri ai Curţii.

La şedinţă au fost prezenţi preşedintele CC, Augustin Zegrean, şi a judecătorilor Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu şi Puskas Valentin Zoltan.

Prin urmare, nu au fost prezenţi Petre Lăzăroiu, numit de către şeful statului în CC, Tudorel Toader, numit în CC la propunerea PNL.

UPDATE 15.15 - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că a primit avizul Curţii Constituţionale privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile pentru continuarea procedurilor parlamentare

UPDATE 14.30 - Curtea Constituţională a constatat, vineri, că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului,precum şi între stat şi societate.

CITEŞTE DOCUMENTUL EMIS DE CCR

VEZI LIVE CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN PARLAMENT

UPDATE 14.00 - Şedinţa CCR s-a încheiat. Rezultatul dezbaterilor va fi făcut public în scurt timp.

UPDATE 13.50 -

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 28 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°