Ce se poate face în vremuri de restriș­te, atunci cînd primitivismul grobian, răul, urîtul, vulgaritatea violentă invadează lumea? Cum te aperi de agresiune? Cum supraviețuiești și ce anume faci ca să ieși om normal din asemenea încercare? Să ieși om, de fapt. Să nu abdici, să-ți păstrezi demnitatea și libertatea spiritului? În Parisul ocupat, Ernst Jünger, ofițer superior german, tocmai printr-o asemenea încercare trece. Foarte afectat de tot ce se întîmplă, în complet dezacord cu Hitler (pe care îl numește Kniebolo, încrucișare genială care trimite la diavol și la genunchi), contemplînd îngrozit ascensiunea spiritului gregar pe care o descrisese în Pe falezele de marmură, reușește să-și țină firea și să privească scena cu liniștea unui înțelept deloc dezabuzat, nicicum mizantrop – dar cu o adîncă înțelegere, aproape fascinat de polimorfia omenescului. Și se menține în viață încercînd să nu renunțe la preocupările și interesele lui culturale, spirituale dintotdeauna. Cum scapă de obligațiile de serviciu – era în comandamentul Parisului, totuși – pe care le evocă numai sporadic și cu neplăcere, bate anticariatele, cumpără obiecte și cărți vechi, se întîlnește cu artiști, cu oameni de cultură, discută și meditează despre și la cărți, tablouri, obiecte frumoase, admiră ca puțini alții și chiar studiază natura, citește și recitește zilnic, după un program de la care nu se abate. Se abstrage, iese din timp. „În timpul pauzei de prînz, îmi iau întotdeauna și o gustare pentru ochi. Astăzi, bunăoară, am frunzărit în Turner-ul meu, în ale cărui marine tonurile verzi, azurii și cenușii degajă o mare răceală. Ele sugerează acea adîncime aparentă care ia naștere din reflexe.“ Notații ca acestea abundă în Jurnalele pariziene și sînt mai numeroase decît cele despre mersul războiului – care nici el nu e consemnat sec, ci dă întotdeauna prilejul unor reflecții asupra naturii