Peste 50 de percheziţii sunt efectuate de poliţişti şi procurori în mai multe judeţe, printre care şi Aradul pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în contrabandă cu ţigarete din Republica Moldova, Ucraina şi Serbia.
„În această dimineaţă, poliţiştii B.C.C.O. Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Oradea, I.P.J. Hunedoara, S.P.I.R. din judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj şi Mureş efectuează descinderi la 54 de imobile de pe raza judeţelor Hunedoara (45), Timiş (2), Arad (2), Suceava (4) şi Bihor (1), cu suportul de specialitate al D.G.I.P.I., în cadrul unui dosar penal, care vizează o grupare specializată în contrabanda cu ţigări provenite, în cea mai mare parte, din Republica Moldova, Ucraina şi Serbia”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliţia Română. La activităţi participă 140 de poliţişti şi 60 de luptători din trupele speciale de intervenţie rapidă ale poliţiei.
În cadrul activităţilor de investigare efectuate până acum în dosar, au fost realizate nouă capturi ale unor transporturi ilicite făcute de membri grupării, respective 150 de baxuri de tigarete ( 1.500.000 tigarete). De asemenea, au fost indisponibilizate un autotir, trei autoutilitare şi o remorcă auto folosite la transportul ţigărilor.
Membrii grupării se ocupau cu introducerea în ţară în mod ilicit a unor importante cantităţi de ţigarete pe care le depozitau în spaţii ascunse. Ulterior, acestea erau transportate pe rutele Suceava-Cluj-Petroşani, Timişoara-Caransebeş-Haţeg Petroşani, Arad-Deva-Petroşani, Oradea-Deva-Petroşani şi distribuite în pieţe ori prin intermediul magazinelor deţinute în principalele localităţti din Valea Jiului (Petroşani, Lupeni, Vulcan, Uricani, Aninoasa şi Petrila).
Ca mod de operare, pentru transportul ţigărilor membri grupării foloseau autoveh