Plecat din ţară la şase ani, Kapp a ajuns în Statele Unite după o scurtă escală în Germania. A jucat în ultima mare echipă a celor de la Cosmos, precum şi la “naţionala” americană, alături de care a participat la Jocurile Olimpice.
Tribunele freamătă. Pe teren intră "Kaiserul" Beckenbauer, acompaniat de ropote de aplauze. Lumea e în picioare, scoate chiote ascuţite: e urmat îndeaproape de Johan Neeskens. Pare începutul finalei "Mondialului" din ’74, cu eroii în prim-plan. Dar ceva atrage atenţia: ambii sînt îmbrăcaţi la fel. Nici ambianţa nu este aceeaşi, deşi stadionul e la fel de impunător ca Olympiastadion.
Soluţia e aşternută pe tricouri: "Cosmos". Arena? "Giants". Foşti rivali, aflaţi pe finalul carierei, sînt unul lîngă altul. Aşteptînd fluierul de start, se sfătuiesc cu un al treilea personaj, mai puţin cunoscut.
Der Herr aus Fîntînele
Îl cheamă Erhardt Kapp, e fundaş şi coleg cu cei doi. După numele cu sonoritate germană, te gîndeşti din nou la finala CM. Rădăcinile sînt corecte, nu şi locul de provenienţă. "Sînt născut la Engelsbrunn, lîngă Arad, în '59", îşi începe povestea Kapp, la aproape trei decenii după ultimul joc la Cosmos.
Engelsbrunn, adică Fîntînele, un sat de cîteva mii de suflete. Continuă : "Am plecat de mic din România, la şase ani. Părinţii sînt de origine germană. Am profitat de o loterie şi am ajuns la Koln. După doar un an, am luat drumul Americii. N-a fost greu, aveam deja rude acolo".
Draftul Magic
Crescut la cîţiva paşi de UTA anilor ’60, Kapp nu a putut sta departe de fotbal. Ajuns în SUA, a început să joace la Blau-Weiss Gottschee. O trupă a imigranţilor germani, denumită astfel după o zonă istorică a Sloveniei, ocupată în trecut de nemţi.
Drumul către soccerul mare a fost scurt: "Acolo am făcut primii paşi, dar aprofundarea a venit la Universitatea din Connecticut. După