Primarul Timişoarei a recunoscut că vor fi probleme dacă echipa de la Recaş va fi denumită Politehnica, dar crede că nu se vor face confuzii dacă denumirea va conţine doar primele patru litere din numele consacrat.
La trei zile după întâlnirea dintre juriştii FRF şi delegaţia trimisă de autorităţile timişene la Bucureşti şi la două zile după comunicatul cu puţine lămuriri publicat de Nicolae Robu, primarul Timişoarei a oferit prima declaraţie legată de noua echipă de fotbal din Timişoara.
Robu a refuzat să dea orice detaliu legat de echipa ce se va muta de la Recaş în Capitala Banatului (de exemplu, care vor fi conducătorii, antrenorul sau jucătorii), însă a vorbit despre problema denumirii. Dacă echipa va purta acelaşi nume ca şi formaţia acre a jucat în sezoanele precedente pe stadionul „Dan Păltinişanu”, este posibil ca datoriile lăsate în urmă de Marian Iancu şi chiar şi de clubul lui Toni Doboş să o urmărească.
„Dacă vrem să reuşim, trebuie să avem răbdare. Trebuie să mai aşteptaţi câteva zile până când vă vom putea da alte detalii legate de proiectul nostru. Într-adevăr, cei de la federaţie ne-au spus că nu ar fi bine s-o numim Politehnica. Universitatea Politehnica deţine marca aceasta, iar Marian Iancu nu ar contesta dacă am folosi acest nume, dar pot apărea confuzii, cum a fost cazul celor de la UTA. Nu vrem să riscăm să păţim ca UTA, care a fost trasă la răspundere pentru belelele UTA-ei anterioară. Nu vom risca,aşa că nu-i vom spune echipei Politehnica, ci îi vom spune doar Poli”, a declarat Nicolae Robu despre acest subiect.
Primarul Timişoarei a recunoscut că vor fi probleme dacă echipa de la Recaş va fi denumită Politehnica, dar crede că nu se vor face confuzii dacă denumirea va conţine doar primele patru litere din numele consacrat.
La trei zile după întâlnirea dintre juriştii FRF şi delegaţia trimisă de autorităţile