Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a anuntat vineri, in jurul orei 14:30, ca avizul CCR a fost trimis catre Parlament. "Curtea a respectat termenul nostru desi este un termen foarte strans, a fost corecta, si avizul consultativ a fost transmis. Asa cum am si spus in plen, CCR este o institutie fundamentala a statului roman, nimeni nu a exercitat presiuni asupra ei", a declarat Zgonea.
Social-democratul a refuzat sa dea detalii cu privire la continutul documentului precizand ca dupa ce il va citi integral va prezenta principalele puncte.
"Vreau sa ii multumesc Curtii Constitutionale ca a fost, intr-un termen rezonabil, desi foarte scurt, a fost serioasa, si este o institutie fundamentala, si este un exemplu ca e in Romania justitia este independenta", a reiterat Valeriu Zgonea.
Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca avizul consltativ al CCR a fost trimis catre liderii grupurilor parlamentare, catre toti parlamentarii si catre membrii Biroului Permanent.
Valeriu Zgonea a informat ca a fost trimisa o scrisoare catre presedintele Traian Basescu ptin care este invitat la sedinta din plen de la ora 17:00.
'); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/7b1e0667eb129d23611ab53ad987d88e/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E")); Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a anuntat vineri, in jurul orei 14:30, ca avizul CCR a fost trimis catre Parlament. "Curtea a respectat termenul nostru desi este un termen foarte strans, a fost corecta, si avizul consultativ a fost transmis. Asa cum am si spus in plen, CCR este o institutie fundamentala a statului roman