VAMA (III). Rufeturile la Vama erau: popa Ştefan, popa Pintelii, popa Ion, popa Toadir, diaconul Crăciun, diaconul Nistor, diaconul Ştefan, Ştefan IGNĂTESCU panţir, săracele satului, Maria, Cârstina, Irina, Maria, Paraschiva, Irina fată, Sandală, Irina rusca, Măriuţa, precum şi scutelnicii mănăstirii Moldoviţa, Constandin sin Macsim, Ion LUJAN, Ion, morar, şi Grigoraş, ţăran al mănăstirii.
De-a lungul vremii, o parte dintre răzeşii câmpulungeni s-au stabilit la Vama, acceptând să plătească dijma mănăstirească pentru bucăţile de moşie luate în folosinţă, iar migraţia dinspre amara libertate înspre la fel de amara iobăgie este confirmată de documentul din 1 martie 1777, prin care Toader Lucan din Vama dăruia popii Grigore Grămadă o moşie pe Sadova, Lucăneasa, pe care o stăpânise „din moşi din strămoşii noştri”.
În 23 aprilie 1782, deci cu un an înainte de secularizarea averilor mănăstireşti, egumenul Moldoviţei, Venedict, a arendat, pe doi ani, lui Anton, logofăt din Câmpulung, venitul satului Vama pe doi ani, pentru 450 lei pe an.
Venitul satului consta, în vremurile asupririi călugăreşti, în câte 12 zile de lucru pe an sau 2 lei de fiecare gospodar, în dijma fânaţului – câte 2 parale de stânjen, în câte un tort (ţesătură) şi câte un car de lemne de gospodărie, precum şi în zeciuiala din toate ce se aflau pe moşie, plus orânda cârciumii şi jumătate din fânaţul ce-l făcea mănăstirea pentru mitocul ei din Vama.
În timpul marii migraţii transilvănene, la Vama se stabilesc doar câteva familii: Filip Ungurean, cu soţia şi un băiat, plugar din Sf. George (Sângeorz), fost grănicer năsăudean (1759); Ioan Brânzilă, împreună cu soţia, o fată şi doi băieţi, plugar din Posmuş (1758), Nichifor Ungurean, împreună cu soţia şi două fete, plugar din Logig (1757), precum şi Filimon Moroşan, flăcău din Budac pe Someş (1778).
În 5 februarie 1843, când au măr
