Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrevederile ministrului afacerilor externe Andrei Marga cu omologii săi William Hague, Ahmet Davutoglu şi Sabah Al Khalid Al Hamad Al Sabah

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Ministrul afacerilor externe Andrei Marga, a avut, astăzi, 6 iulie 2012, în marja Conferinţei internaţionale „Prietenii poporului sirian", care se desfăşoară la Paris, reuniuni bilaterale cu omologii săi, William Hague, ministrul britanic al afacerilor externe, Ahmet Davutoglu, ministrul afacerilor externe al Turciei şi Sabah Al Khalid Al Hamad Al Sabah, ministrul afacerilor externe al statului Kuwait. Discuţiile cu ministrul William Hague s-au concentrat pe problematica relaţiilor bilaterale dintre România şi Marea Britanie, precum şi pe modalităţile concrete de îmbunătăţire a cooperării la nivel bilateral şi european. Cei doi oficiali au evidenţiat nivelul excelent al relaţiilor politice între cele două ţări, în cadrul Parteneriatului Strategic. Referitor la relaţiile economice, şeful diplomaţiei române a reiterat interesul pentru dezvoltarea şi diversificarea investiţiilor britanice în România. În cadrul întrevederii cu ministrul Ahmet Davutoglu, a fost reiterat interesul pentru menţinerea unui dialog constant la nivel, cu precădere în vederea finalizării şi semnării Planului de Acţiuni al Parteneriatului Strategic. Demnitarul român a reiterat sprijinul pentru aderarea Turciei la UE, exprimând speranţa realizării unor progrese substanţiale şi în perioada următoare. Totodată, a fost realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia din Siria. Dialogul cu ministrul kuweitian Sabah Al Khalid Al Hamad Al Sabah a oferit prilejul analizării realizărilor în plan bilateral, precum şi identificării mijloacelor de intensificare a cooperării între România şi Kuweit. Cei doi oficiali au exprimat disponibilitatea pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, atât în ceea ce priveşte dialogul politic, cât şi cooperarea sectorială, cu accent pe dimensiunea economică. A fost realizat, de asemenea, un schimb de opinii

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 30 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 52 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 33 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°