Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pălăriile de Alba sunt mândria englezilor, canadienilor şi a nemţilor. Care este secretul pălărierilor

Publicat in Antena 3, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Englezii, canadienii şi nemţii se mândresc cu pălării româneşti. O fabrică din Alba trimite produsele chiar şi la mii de kilometri distanţă. Atelierul face faţă cu greu comenzilor, mai ales că pălarierii confecţionează zeci de modele.

Oricât de sofisticată ar fi, pălăria ia naştere în mâinile meşterilor. Materialul, din lână sau păr de iepure, este, în primă fază, vopsit în culoarea dorită. Apoi se apretează, ca să-şi păstreze forma. Odată curăţată, pălăria începe să capete contur.

Urmează retuşurile finale, aplicarea detaliilor şi articolul vestimentar este numai bun pentru purtare. În fabrica de la Sebeş, o pălărie trece şi de 50 de ori prin mâinile meoterilor înainte sa fie scoasă la vânzare. Atelierul nu face niciodată rabat la calitate, mai ales că are de apărat o tradiţie de peste un secol.

Preţul unei pălării de lână porneşte de la 40 de lei, în timp ce una din păr de iepure poate să coste până la 120 lei. În străinatate, însă, se vând chiar şi de trei, patru ori mai scump.

Englezii, canadienii şi nemţii se mândresc cu pălării româneşti. O fabrică din Alba trimite produsele chiar şi la mii de kilometri distanţă. Atelierul face faţă cu greu comenzilor, mai ales că pălarierii confecţionează zeci de modele.

Oricât de sofisticată ar fi, pălăria ia naştere în mâinile meşterilor. Materialul, din lână sau păr de iepure, este, în primă fază, vopsit în culoarea dorită. Apoi se apretează, ca să-şi păstreze forma. Odată curăţată, pălăria începe să capete contur.

Urmează retuşurile finale, aplicarea detaliilor şi articolul vestimentar este numai bun pentru purtare. În fabrica de la Sebeş, o pălărie trece şi de 50 de ori prin mâinile meoterilor înainte sa fie scoasă la vânzare. Atelierul nu face niciodată rabat la calitate, mai ales că are de apărat o tradiţie de peste un secol.

Preţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 8 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 10 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 14 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 11 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 8 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 14 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 11 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 8 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°