“Când se roagă a răcoare, clopote de ierburi verzi/ ãi în forme curge vinul arşiţei dinspre fântâni/ Vin pe strigăt de baladă în logodnă de amiezi/ Voievozi peste vârtejuri de simţire – Căluşarii.”
De curând, am fost fericitul martor al unui eveniment ce a cinstit cea mai înaltă valoare artistică a folclorului românesc – Căluşul. La Slatina, între 19-23 iunie, a avut loc minunea de festival-concurs al copiilor: “Căluşul românesc” (ediţia a XIV). “Copilul teribil al căluşului”, aşa cum a fost denumit după fapte, Iliuţă Brăileanu directorul Palatul Copiilor “Adrian Băran” – a reuşit să strângă în Slatina peste 1.600 de dansatori din toată ţara. Portul popular a beneficiat de o paradă pe străzile oraşului, soarele fiind cel mai aprig spectator. Era atât de cald, încât am crezut că s-a coborât printre noi, pentru a vedea mai bine frumuseţea spiritului românesc.
“Copilul teribil”, care acum are 46 de ani, m-a invitat să urc în caleaşca mirilor, trasă de doi cai albi. Am primit cu bucurie, putând astfel să fac parte din alaiul care a împodobit oraşul. Cu câtă demnitate îşi prezenta fiecare portul său popular, deşi soarele ne dăruia cu generozitate multe grade mistuitoare. Au îndurat eroic canicula. Cu toţii erau mândri că poartă haine sfinte care grăiesc despre spiritul neamului lor. După paradă, s-au unit în joc, în vitalitatea neobişnuită a mişcărilor, în iuţeala lor de virtuozitate ieşită din comun.
“Prima oară am dansat căluşul în 1969, când aveam 3 ani şi jumătate, la o serbare şcolară de sfârşit de an. Debutul meu a fost întâmplător îşi începe Iliuţă povestea. Erau multe sărbări la Vâlcele, această comună reprezintă o vatră căluşărească recunoscută atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Fratele meu învăţa căluşul la şcoală, la Vâlcele. De el se ocupa Nichita Dragomira, profesor suplinitor de limba gimnastică. Fratele meu repeta acasă,
