Înlăturarea primilor trei oameni în stat, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele ţării, în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, legilor şi a Constituţiei, pot fi considerate lovitură de stat, a comentat aseară Joseph Daul, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European (cel mai mare grup politic din legislativul european din care face parte şi PDL), într-o declaraţie de presă după votul Parlamentului român de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Sursa: Pagina Facebook Joseph Daul
"Nu putem spune că aceasta a fost o luptă politică între doi adversari, ci un atac concentrat împotriva instituţiilor statului, sistemului judiciar şi statului de drept", a acuzat liderul popularilor europeni.
“Prim-miniştrii europeni nu ar trebui să acţioneze în contradicţie directă cu instanţele constituţionale, de asemenea judecătorii, la orice nivel, nu trebuie să se simtă intimidaţi în niciunul dintre statele membre al Uniunii Europene" a recomandat Daul.
"Instituţiile europene ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că statul de drept este respectat în toate statele membre", se mai menţionează în declaraţia liderului PPE.