În timp ce în Parlament se arunca cu vorbe grele și se țineau discursuri înflăcărate pe marginea votului suspendării președintelui, deputatul Mihai Banu (PDL), obosit de atâta agitație, a decis să tragă un pui de somn.
Imaginile surprinse de Realitatea TV arată cum Mihai Banu dormea liniștit în timp ce la pupitru se afla senatorul social-democrat Dan Șova.
Somnul acestuia era vegheat de fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, aflat pe scaunul alăturat.
Mihai Banu a fost ales deputat în Parlamentul României în 2008, moment în care era şeful Direcţiei Agricole Bacău.
Liberal în perioada Guvernului Tăriceanu, acesta a trecut la PDL după 2009, fiind iniţiatorul Legii Camerelor Agricole, dar şi unul din militanţii pentru acordarea subvenţiilor pentru păşunile din proprietatea primăriilor, concesionate prin actele normative de la sfârşitul lui 2009.
Înainte de 2004, Mihai Banu a fost directorul societăţii Agribac, care a dat faliment în urma unui management defectuos.