Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poftiţi în lumea colorată a Mariei Simion!

Publicat in Click, duminică 8 iulie 2012 ·

Designerul Maria Simion, creatoarea brandului Wonder Lolita, vrea să te facă să priveşti viaţa ca pe un basm. Hainele pe care le creează şi pe care le poartă sunt la fel ca firea ei, dar şi ca apartamentul în care locuieşte: un stil vesel, copilăros, plin de culoare.

„Rochiile mele parcă au o poveste. Toate te duc cu gândul la un basm, la o epocă. Iniţial credeam că nimeni nu va purta atâtea volane, dar trebuie să fii îndrăzneţ. Cineva care se îmbracă serios, doar în gri şi negru, normal că se va uita la mine ca la semafor. Dar pot să vă spun că am cliente de la copii până la femei de 60 de ani. Oamenii mă inspiră, iar eu am o imaginaţie bogată", spune designerul Maria Simion.

Şemineul din living a fost îmbrăcat într-o mască pe care a construit-o cu mânuţele ei

Iar imaginaţia aceasta orientată spre joc şi poveste s-a reflectat şi asupra locuinţei sale. Toate camerele şi toţi pereţii sunt plini de flori, fluturaşi, lumânărele şi tot felul de prostioare vesele şi colorate.

Inclusiv creioanele cu care Maria îşi desenează schiţele arată ca nişte baghete magice

„Eu sunt într-o copilărie permanentă. Port fustiţe cu volane, îmi place să am în păr o floare, o coroniţă, o pată de culoare. Fetiţa mea de 8 ani, Alexia, e fericită, iar tatăl ei, imun. Zici că are două fetiţe, ambele cu flori în păr", mai spune, râzând, creatoarea brandului Wonder Lolita.

Apartamentul în care locuişte de 12 ani cu soţul e moştenit de la părinţi. Are 120 de metri pătraţi, patru camere şi o bucătărie mică. Semn că stăpâna casei nu petrece prea mult timp acolo.

În atelier, Maria are un leagăn devenit etajeră. Nu a rezistat greutăţii tuturor celor care se aşezau pe el, aşa că l-a ridicat până la nivelul umerilor şi l-a umplut cu decoraţiuni vesele.

„Iniţial, cum intrai în casă dădeai într-o bucăt

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 martie 2025. Momente potrivite de analiză pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Săptămâna debutează cu aspecte financiare, însemnând cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian. Sunt șanse să și primești bani dinspre locul de muncă sau ceva favoruri materiale. Se vor regla unele datorii pe care alții le au față de ti

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°