Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferi cu 1 mg/l alcool “la bord” prinşi în trafic, la Aiud şi Unirea. Unul dintre ei a provocat accident

Publicat in Alba24, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Căldura amestecată cu alcool peste măsură a adus probleme pentru doi şoferi prinşi în trafic de poliţiştii din Alba, vineri, pe drumurile din judeţ. Unul dintre acesta a provocat accident, însă, spre norocul său, nu au fost înregistrate victime.

Vineri, la ora 21,50 Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie, de drumul spre Hopârta. Un bărbat de 40 de ani (N.D.D.) din comuna Hopârta a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit autoturism condus regulamentar din sensul opus. Nu au fost personae rănite, dar şoferul a fost testat de către poliţişti cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. N.D.D. a fost condus la Spitalul municipal Aiud, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul este cercetat pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g./l alcool pur în sânge”.

Tot vineri, după-masa, la ora 17.30, pe Drumul Naţional 1, pe raza Comunei Unirea, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Unirea au oprit pentru control o autotutilitară condusă de C.F.C., de 40 ani din Cluj-Napoca. Oamenii legii au sesizat că şoferul emana miros de alcool, astfel că l-au controlat cu aparatul alcooltest şi au aflat că avea 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la Spitalul municipal Aiud, unde i-au fost recoltate 2 probe biologice de sânge la interval de o oră şi a fost deschis dosar penal pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=100503

Căldura amestecată cu alcool peste măsură a adus probleme pentru doi şoferi prinşi în trafic de poliţiştii din Alba, vineri, pe drumurile din judeţ. Unul dintre acesta a prov

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 42 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 3 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Mobilizare pentru salvarea unei persoane rătăcite în zona lacului Tivoli din Sovata

Radio Mures acum 5 minute
Polițiștii stațiunii Sovata au fost sesizați ieri seara cu privire la dispariția unui bărbat de 77 de ani. Din verificările efectuate, cel în cauză s-ar fi pierdut de grupul de turiști cu care se afla, în drumeție în zona lacului Tivoli, fără a se m

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

G4Media acum 6 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova, după ce în legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură, modificările fiind operate pentru a exclude vulnerabilită

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Vremea

București
acum

23°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°