Delegaţia europarlamentară a PSD (S&D) şi PNL (ALDE) a cerut, sâmbătă, preşedintelui PPE, Joseph Daul, printr-o scrisoare deschisă, să îşi ceară scuze românilor pentru afirmaţiile despre suspendarea preşedintelui Băsescu, potrivit cărora acest act ar fi o "lovitură de stat", informează Mediafax.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, declarase, vineri, că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată "lovitură de stat".
"În numele delegaţiilor europarlamentarilor social-democraţi şi liberali, din România, vă transmitem mesajul nostru de îngrijorare şi revoltă, cu privire la afirmaţiile pe care le-aţi făcut după votul din Parlamentul României, în care a fost suspendat Preşedintele Traian Basescu", se arată în scrisoarea semnată de eurodeputaţii PSD şi PNL.
Aceştia apreciază că afirmaţiile lui Joseph Daul sunt "profund deplasate şi în total dezacord cu realitatea".
"Vă solicităm să ne explicaţi, în acord cu legile în vigoare, la ce v-aţi referit când aţi vorbit despre ?lovitura de stat? din România. De asemenea, asteptăm scuzele dvs. publice adresate poporului român, pentru afectarea gravă a credibilităţii României, prin acuzaţiile dvs. false", i-am transmis europarlamentarii USL preşedintelui Partidului Popular European.
În scrisoarea semnată de europarlamentarii români se mai precizează că dacă preşedintele PPE va verifica atent informaţiile pe care le primeşte, va vedea că "acest vot pentru suspendarea lui Traian Băsescu a venit în urma unui aviz acordat de Curtea Constituţională, şi în urma unui vot extins, în Parlament".
"În acest vot s-au exprimat nu doar parlamentari ai PSD sau PNL, dar şi parlamentari din alte grupuri parlam