Procurori militari şi specialişti ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au strâns ieri probe de la locul unde s-a prăbuşit joi elicopterul, recoltând totodată probe biologice ADN în vederea identificării celor patru cadavre. "În continuarea cercetărilor în cauza privind incidentul aviatic din localitatea Joiţa, de lângă Şcoala de Aplicaţie Boboc, produs la data de 05.07.2012, echipa formată din procurori militari şi specialişti au efectuat cercetarea la faţa locului. În acest context, s-a procedat la ridicarea cadavrelor şi transportarea acestora la Serviciul de Medicină Legală Buzău, în vederea efectuării necropsiei. Au fost recoltate probe biologice ADN de la aparţinătorii victimelor în vederea identificării genetice a cadavrelor. Totodată, au mai fost ridicate ca mijloace materiale de probă diverse obiecte, precum şi epava elicopterului", a anunţat ieri Parchetul General.
Potrivit generalului de flotilă aeriană Ion Cristian, echipa de cercetare din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, special constituită după tragedia aviatică de joi, din judeţul Buzău, va reveni la locul tragediei pentru a continua căutările.
"Nu putem face presupuneri asupra accidentului. Comisia a adunat probe, a filmat şi fotografiat locul iar în zilele următoare, după ce vom avea toate datele strânse vom trage anumite concluzii şi vă vom comunica. Piloţii au comunicat cu turnul de control permanent şi din câte ştiu nu au semnalat probleme. Vom ajunge în bază şi vom analiza înregistrările pentru a vedea care au fost ultimele lor cuvinte. Urmează să audiem martorii oculari ca să vedem dacă zburau la joasă înălţime. Ancheta se va relua vineri la faţa locului, iar resturile elicopterului vor fi duse în bază, unde vom încerca să reconstituim aeronava pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo", a declarat, joi noapte, generalul de flotilă aeriană Ion Crist