Andrei Plăcintă a fost condamnat ieri, fiindcă a trecut de mai multe ori cu maşina peste un bărbat. Sursa: LIBERTATEA
Beizadeaua Andrei Plăcintă, fiul senatoarei PNL Sorina Plăcintă, a primit o pedepsă de şase ani de închisoare cu executare după scandalul pe care l-a provocat în decembrie 2010. Totodată, prin decizia judecătorilor, lui Andrei Plăcintă i-a fost suspendat dreptul de a da examen pentru obţinerea permisului auto şi de a nu conduce vreun vehicul timp de trei ani după executarea pedepsei principale.
Acuzat de tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj, Plăcintă junior a încercat prin toate mijloacele să amâne şedinţa de judecată de ieri. Potrivit unor surse judiciare, fiul politicianului s-a internat în spital joi noapte pentru a se opera de apendicită.
La termenul respectiv, avocatul lui Andrei Plăcintă, Viorel Roş, nu a venit la proces. Două judecătoare au decis ca tânărul să fie asistat de un avocat din oficiu, lucru care l-a înfuriat pe rebelul Plăcintă.
Când a văzut că nu "prinde" vacanţa judecătorescă şi că nu va primi un termen de judecată undeva prin toamnă, el a început să vocifereze. "Este vorba de un dosar complex, avocatul din oficiu nu va avea timp să-l studieze", a izbucnit nervos tânărul. Avocatul din oficiu a cerut efectuarea unei expertize ADN prin care să se stabilească dacă fiul senatorului are un caracter preponderent violent sau dacă este o persoană calmă. Judecătoarea Iulia Ciolcă a respins cererea arătând că, în opinia sa, nu se pot stabili trăsăturile de caracter ale unei persoane pe baza ADN-ului.
Prima pedeapsă a lui Andrei Plăcintă a fost una cu suspendare, mai exact trei ani de închisoare.
Şi-a bătut iubita în stradă
În seara de 6 decembrie 2010, în urma unei certe violente cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o şi i-a luat telefonul mobil. Ulterior,