Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ofiţer de la IPJ Mehedinţi a participat la Paris la un curs de pregătire profesională în cadrul unei şcoli militare franceze

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Comisarul şef Eduard Niţu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi a participat timp de 10 luni la un curs de pregătire profesională în Franţa, organizat de „CHEMI", un centru aflat în subordinea ministerului francez de interne având ca obiect de activitate, completarea şi consolidarea cunoştinţelor profesionale ale cadrelor civile şi militare care activează în funcţii de responsabilitate.

Singurul poliţist selecţionat din România pentru a participa la acest curs a fost comisarul şef Eduard Niţu, şeful Secţiei Poliţiei Rurale Orşova din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi. Primul criteriu a fost cel privind cunoaşterea limbii franceze, după care ofiţerul a trecut cu brio un test on-line organizat de la Paris cu toţi candidaţii. Întors recent din capitala Franţei, comisarul şef Eduard Niţu povesteşte că experienţa şi cunoştinţele dobândite în urma acestui curs sunt extraordinare. În plus, ofiţerul român a avut privilegiul să înveţe alături de alte 14 cadre militare cu funcţii de conducere în structurile de combatere a traficului clandestin de persoane, stupefiante şi alte fapte de mare gravitate. Astfel, comisarul şef Eduard Niţu face parte, alături de patru subprefecţi, patru comisari divizionari din cadrul poliţiei naţionale franceze, patru colonei jandarmi, un colonel de pompieri şi un alt cursant străin din cadrul jandarmeriei algeriene, din cea de-a doua promoţie a acestei prestigioase şcoli militare franceze.

Pericolul criminalităţii informatice

Cursurile au permis participanţilor nu numai dobândirea unei culturi generale în domeniul securităţii şi justiţiei prin intermediul unor conferinţe susţinute de specialişti de nivel înalt, dar şi contactul cu parlamentari, reprezentanţi ai mediilor de afaceri, profesii liberali, diplomaţi. „Am putut participa direct la conferinţe susţinute de responsabilii de nivel înalt ai Mini

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°