Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine râde la urmă, Ponta sau ţara?

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Am asistat joi la două proteste şi ambele îndreptate împotriva Puterii, pe de o parte a unei puteri devenite nelegitime prin pierderea susţinerii electorale şi pe de altă parte a unei puteri declarate asupritoare pentru că şi-a propus să pună mâna abuziv pe instituţiile statului şi să încalce în mod dictatorial principiul separării puterilor în stat.

„Vrem normalitate!" „Nu mai vrem să fim minţiţi!", „Vrem un trai decent!" cereau cei din Piaţa Universităţii.

„Este abuziv ce se întâmplă!", ţipa tabăra cealaltă, adunată în Piaţa Revoluţiei.

Asistăm în fapt la un război politic şi, ca orice război, şi acesta va avea urmările sale nefaste şi care nu vor întârzia să se manifeste. Deprecierea monedei autohtone sinonimă cu scăderea nivelului de trai este primul efect dezastruos. Amânarea intrării în Spaţiul Schengen este o altă consecinţă a acestui conflict politic. Nu de alta, dar zilele trecute pseudoalianţa PSD-PNL-PC a refuzat să pună în aplicare o decizie a ANI. Mai precis, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor nu a dorit să dea curs solicitării ANI de revocare a deputaţilor Sergiu Andon (PC) şi Florin Pâslaru (PSD) pe motiv de incompatibilitate, nesocotind astfel o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evenimentele din ultima perioadă au demonstrat cu prisosinţă un fapt: nimic din ceea ce nu-i convine actualei Puteri USL-iste nu se aplică, fie că este vorba de sentinţele Curţii Constituţionale sau ale ANI, pe care le calcă flagrant în picioare. Suntem departe de normalitatea implorată de cei mulţi în stradă, întrucât abuzurile reclamate de ceilalţi, tot în stradă, sunt reale. Iar o retrospectivă a paşilor făcuţi de actualul Guvern Copy Paste ne oferă deja imaginea a ceea ce va fi în ţară cu un executiv condus de un dottore care nu dă semne că va reduce TVA-ul aşa cum a promis şi care nu respectă la rându-i sentinţele ju

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 7 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°