În prezența oficialilor africani, acestea au luat contactul pentru prima oară cu mediul lor natural. Leoaicele din Timisoara au devenit începând de ieri cele mai noi locatare ale rezervatiei pentru feline mari Lionsrock
Citiți și:
FOTO Regii animalelor au scăpat de umilința de la Timișoara. Leoaicele sunt în drum spre savana din Africa de Sud
Ultima zi după gratii a leoaicelor de la Timişoara. Peste două zile vor fi libere în Africa GALERIE FOTO
După călătoria începută pe 3 iulie, din România, via Zurich, leoaicele au ajuns ieri pe Aeroportul Internațional OR Tambo, din Africa de Sud. După inspecția veterinară a autorităților sud-africane, leoaicele și-au continuat ultima etapă a călătoriei cu camionul, până în rezervație.
Eliberarea lor în țarcurile special amenajate a fost asistată de numeroși demnitari și jurnaliști sud-africani, printre care și ministrul Turismului din provincia sud-africană Free State, cel are a avut onoarea de a deschide prima cusca pentru eliberarea uneia dintre leoaice.
“A fost una dintre cele mai impresionante experiențe. Să simți forta unei asemenea creaturi măiestuoase revenite în mediul ei natural îți inspiră un enorm respect”, a declarat ministrul Mamiki Qabathe.
Leoicele de la grădina zoo din Timișoara pășesc în noul lor habitat de la Lionsrock
Au trăit în condiții mizerabile
Leoaicele – trei de la grădina zoo din Timișoara și una aflată în captivitate privată – au trăit toată viața în condiții improprii. În adapostul vechi și cu pereții scorojiți, cele trei leoaice de la Zoo Timișoara au dus o viață în întuneric, plină de monotonie.
Timp de nouă ani au fost ținute în celulele întunecate și extrem de mici, foarte călduroase vara. Toată viața lor au păsit doar pe ciment, n-au putut merge vreodată pe nisip sau mirosi iarbă, n-au putut alerga nicio