Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, dacă populaţia se va pronunţa prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a declarat ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre.
"Dacă prin referendum populaţia decide demiterea preşedintelui, urmează să organizăm în termen de 90 zile alegeri prezidenţiale. Dacă nu, se întâmplă ca în 2007", a spus Dobre.
Parlamentul a stabilit ca referendumul să fie organizat la 29 iulie.
Victor Paul Dobre, ministrul delegat al Administraţiei Publice, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Executivului, că au fost aprobate următoarele hotărâri:
- hotărârea pentru adoptarea programului calendaristic pentru referendumul privind demiterea preşedintelui din data de 29 iulie
-hotărârea privind stabilirea măsurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului
- hotărârea privind aprobarea bugetului necesar pentru pregătirea şi organizarea referendumului
- hotărârea privind modelul timbrului autocolant şi condiţiile de tipărire ale acestuia
- hotărârea pentru adoptarea modelului ştampilei de vot, a modelului buletinelor de vot
- hotărârea privind durata şi condiţiile de păstrare a buletinelor de vot.