Ce facem insa daca prostul are putere, daca-ti poate schimba tie destinul, daca se crede chemat sa ne conduca viata, sa ne scoata din intuneric? Daca vrea sa ne salte spre "lumina" lui, vrem sau nu vrem? Am cautat prin dictionare sinonime pentru cuvantul prostie. Lista e lunga: stupiditate, neghiobie, idiotenie, imbecilitate, ineptie, insanitate, nerozie, eroare, gogomanie, naivitate, bagatela, futilitate, frivolitate; prostul e o persoana nesarata, fada, searbada. Si nu-s toate pe care le-am gasit. Dar parca mai lipseste ceva: agresivitatea prostului, dorinta lui de a se reproduce. Am cautat si vorbe celebre despre prostie. Multe, unele savuroase, altele de bun simt, uneori izvorand din experientele de viata ale unor necunoscuti. Nu pot incepe decat citandu-l pe Albert Einstein: „Nu exista decat doua lucruri infinite, universul si prostia umana..., dar despre univers nu am certitudine absoluta". Se poate spune ceva mai adanc? Da, o spune cineva pe un forum: „In ziua in care prostia a cazut din cer, putini oameni au avut umbrela. Dar unii sunt prosti de la natura, in timp ce altii au dobandit prostia prin conversiune... si multi altii prin slabiciune". Am luat acest comentariu de pe un forum de discutie al unor psihologi din Franta. Conversiunea, in psihologia sociala, inseamna procesul de schimbare a structurii cognitive si/sau afective prin persuasiune, repetitie, transmiterea unor informatii deformate care pun sub semnul intrebarii convingerile subiectului. Daca acestea nu sunt sigure, stabile, consolidate sau daca structura de personalitate a purtatorului este fragila, daca individul nu are incredere in sine si are nevoie de tutorat pentru a lua decizii (daca e o structura „slaba"), desigur acesta se dovedeste un prost clasic; adica e usor de manipulat, de inselat, de convertit sau re-convertit. De prostit. Am putea merge mai departe: sunt usor de convertit nu do