Ruxandra Mihaela Enache are 22 de ani şi, de câteva zile, este absolventă a Departamentului de Arte din Craiova. Peste alte câteva zile, Ruxandra susţine primul său spectacol de după studenţie. Unul construit pe fraternitatea a trei arte: teatru, dans şi muzică.
Spectacolul este intitulat „Simţuri“ şi are loc joi, 12 iulie, în Aula „Buia“ a Facultăţii de Agronomie din Craiova, începând cu ora 19.30.
Conceptul şi coregrafia îi aparţin Ruxandrei, care ne-a mărturisit că „Simţuri“ este materializarea unei dorinţe. „Totul a pornit de la dorinţa mea de a dansa. Mi-am dat seama că nu trebuie să aştept să fiu distribuită de alţii când îmi pot crea eu însămi spectacolele şi rolurile pe care le doresc“. Mai apoi, Ruxandrei i s-au alăturat ceilalţi doi performeri: Dragoş Teodorescu, perechea sa de dans, şi Geo Fabian, care va interpreta live muzica, la pian. Au urmat multe luni de improvizaţii şi căutări. „În perioada aceea rămâneam ultima prin şcoală, mi s-a întâmplat să mă şi închidă acolo o dată“, spune Ruxandra.
După ce au fost asamblate cele şapte secvenţe, cei doi colegi au venit cu propuneri, iar Geo Fabian a compus fragmentele muzicale, în timp ce ea şi Dragoş dansau. Muzica este, aşadar, originală, cu excepţia unei inserţii din Chopin şi are la bază improvizaţiile lui Geo. Un aspect interesant, căci, spre deosebire de alte spectacole de teatru coregrafic, care se clădesc pe baza muzicii, în „Simţuri“ procesul este inversat. Muzica este cea care se adaptează mişcării, izvorând din dans.
Strângere de fonduri pentru Bibliotecă
Evenimentul este caritabil, susţinut de Rotaract Craiova şi este destinat strângerii de fonduri pentru Biblioteca Departamentului de Arte Craiova. Spectacolul va fi urmat de o recepţie.
Invitaţiile, în valoare de 20 de lei, pot fi procurate înainte de începerea spectacolului de la orice membru Rotaract sau telefo