UPDATE 23:15 - Pilotul deltaplanului care s-a prăbuşit, sâmbătă seară, lângă oraşul arădean Chişineu-Criş, a murit după aproape o oră de încercări de resuscitare, iar martorii incidentului spun că au observat că motorul aparatului de zbor s-a oprit la câteva zeci de metri de sol, informează Mediafax.
Primarul oraşului Chişineu-Criş, Gheorghe Burdan, a declarat că pilotul decedat îi era rudă şi că acesta avea o experienţă de zece ani de zboruri cu deltaplanul, de când şi-a cumpărat un astfel de aparat de zbor motorizat.
Pilotul se numea Ioan Adoc, avea 50 de ani şi deţinea inclusiv un aerodrom privat lângă oraşul Chişineu-Criş.
Primarul a declarat că pilotul deţinea autorizaţiile necesare, inclusiv de la Primărie şi de la Autoritatea Aeronautică şi că martorii i-au spus că motorul deltapalnului s-a oprit în aer, la o distanţă de câteva zeci de metri de sol.
Rudele victimei s-au deplasat la locul accidentului şi au asistat aproximativ o oră la încercările de resuscitare făcute de către medicii SMURD.
Un motodeltaplan s-a prăbuşit, sâmbătă seară, într-un câmp deschis, în localitatea Chişineu-Criş, din judeţul Arad. Pilotul, în vârstă de 50 de ani, care este şi proprietarul aparatului de zbor, este resuscitat de medicii ajunşi la faţa locului.
Potrivit Mediafax, deltaplanul s-a prăbuşit în câmp, la câteva sute de metri de la ieşirea din oraş spre Oradea, chiar lângă sediul unei campanii.
Martorii au sunat la Serviciul unic de urgenţă 112, iar o unitate SMURD şi un echipaj de descarcerare s-au deplasat la faţa locului.
Localnicii spun că bărbatul efectua un zbor de agrement, fiind o activitate obişnuită la sfârşit de săptămână pentru acesta.
UPDATE 23:15 - Pilotul deltaplanului care s-a prăbuşit, sâmbătă seară, lângă oraşul arădean Chişineu-Criş, a