În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în L’Indépendance Roumaine o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică astfel cu lumea salonardă pe care o descrie.

27 ianuarie 1883

Superbă petrecere, joi seara, la reşedinţa prinţului George Bibescu. În salon, sub focul lustrelor şi al candelabrelor, în mijlocul unui coş de flori şi de plante agăţătoare, se vede circulând o societate dintre cele mai alese, triată pe sprânceană, tot Bucureştiul elegant şi monden. Aurul şi diamantele sclipesc orbitor. Este un paradis ca în visul lui Mahomed. Frumuseţi blonde şi brunete, umeri de alabastru şi braţe de marmură trandafirie într-un ancadrament de satin, de catifea, de dantele şi de pietre nestemate. La intrare, care reprezintă o casă rustică tapiţată cu rogojini de stuf şi de farfurii ţărăneşti din ceramică, în mijlocul lopeţilor, al coşurilor de răchită sub pânze de păianjen, în fir de aur, prinţesa Valentina Bibescu, într-o toaletă dintre cele mai simple, din sfânta muselină, dar de un gust distins, îşi primeşte invitaţii cu un farmec şi cu această amabilitate al cărei secret numai ea îl deţine. Pe cap îi străluceşte o egretă de rubine pe care purtat-o doamna Tallien, prinţesa de Chimaz, la gât – un magnific colier de diamante. În camera turcească, în care tronează, într-un cadru de aur, frumoasa doamna de Pelaprat, muza lui Napoleon I, care i-a trimis de la Austerlitz cocarda tricornului său, două flori gemene fac de asemenea onorurile casei; domnişoarele de Listenay, cea mare, domnişoara Caterina, ageră ca un cintezoi, poartă o toaletă albastră de nu-mă-uita, cu un gaz, în corsaj prins foarte înalt buchete de flori pentru cavaleri, flori de măceş în păr; domnişoara Jeane, cea mică, încadrează frumoasa t