Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică după-amiază, în zona localităţii constănţene Costineşti, primele date indicând că cele două persoane aflate la bord sunt în viaţă, tranmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, accidentul aviatic a avut loc în apropierea Mânăstirii Sfinta Elena, din Costineşti, iar avionul respectiv este unul de dimensiuni mici, folosit în scopuri publicitare.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor care asigură măsurile PSI deoarece în zonă se simte un miros puternic de combustibil.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean Ambulanţă Constanţa, cele două victime sunt conştiente, cooperante şi au traumatisme la nivelul extremităţii
cefalice.
Răniţii vor fi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii amănunţite.
Din primele date, nu există informaţii că în urma accidentului s-ar mai fi înregistrat şi alte victime.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică după-amiază, în zona localităţii constănţene Costineşti, primele date indicând că cele două persoane aflate la bord sunt în viaţă, tranmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, accidentul aviatic a avut loc în apropierea Mânăstirii Sfinta Elena, din Costineşti, iar avionul respectiv este unul de dimensiuni mici, folosit în scopuri publicitare.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor care asigură măsurile PSI deoarece în zonă se simte un miros puternic de combustibil.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean Ambulanţă Constanţa, cele două victime sunt conştiente, cooperante şi au traumatisme la nivelul extremităţii
cefalice.
Răniţii vor fi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de U