Consiliul Judeţean Suceava va organiza cea de-a treia ediţie a simpozionului „Dialog Bucovinean”. Anunţul a fost făcut de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, care a precizat că decizia a fost luată în cadrul ediţiei de anul acesta a simpozionului, care a avut loc în perioada 3 – 5 iulie, la Viena, în Austria.
Nechifor a precizat că a participat la acest simpozion împreună cu o delegaţie de oameni de afaceri suceveni. El a arătat că la ediţia de anul acesta a simpozionului „Dialog Bucovinean” au participat reprezentanţi din conducerea Regiunii Cernăuţi, din Ucraina, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Europene şi Internaţionale din Austria, fostul ambasador al acestei ţări în România Martin Eichtinger şi oameni de afaceri din cele trei ţări.
„În cadrul acestei întâlniri a fost o discuţie pe tema cooperării transfrontaliere între Suceava şi Cernăuţi, între România şi Ucraina. De asemenea, a fost şi un reprezentant din partea Comisiei Europene, care a ţinut să dea un mesaj categoric în ceea ce înseamnă cooperarea pe viitor, pentru că, aşa cum se ştie, începând cu 2014 vom intra într-o altă zonă de finanţare europeană, odată cu adoptarea bugetului pentru perioada 2014 – 2020”, a declarat Nechifor.
Consiliul Judeţean Suceava va organiza cea de-a treia ediţie a simpozionului „Dialog Bucovinean”. Anunţul a fost făcut de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, care a precizat că decizia a fost luată în cadrul ediţiei de anul acesta a simpozionului, care a avut loc în perioada 3 – 5 iulie, la Viena, în Austria.
Nechifor a precizat că a participat la acest simpozion împreună cu o delegaţie de oameni de afaceri suceveni. El a arătat că la ediţia de anul acesta a simpozionului „Dialog Bucovinean” au participat reprezentanţi din conducerea Regiunii Cernăuţi, din Ucraina, precum şi reprezentanţi ai Ministe