Wimbledon 2012 a ajuns la ultimul său moment. După două săptămâni absolut nebune, cu tot felul de evenimente care mai de care mai surprinzătoare, care i-au ținut pe fani cu sufletul la gură, turneul își ia adio de la fani cu momentul său de vârf: finala masculină. Și, deși ați putea să nu fiți de acord, și probabil că nu toți dintre voi sunt de acord, Federer – Murray reprezintă, dintr-un anumit punct de vedere, finala de vis, o confruntare pe care, la acest moment, probabil că nicio altă componență a finalei n-ar fi putut-o depăși în interes.

Sigur, am fi putut avea un alt Nadal – Djokovic și audiențele ar fi fost din nou uriașe, dar, după patru finale de Slam la rând între cei doi, parcă era și cazul de o schimbare. Am fi putut avea un alt Federer – Nadal, rivalitatea epică a tenisului, povestea romantică a luptei nu dintre bine și rău, ci dintre “bine” și “un alt fel de bine”. Și aproape nimeni nu s-ar fi plâns, ba chiar dimpotrivă. Amintirea finalei absolut istorice din 2008 este încă vie, și mulți și-ar dori o repetare pe aceeași scenă. La urma urmelor, orice piesă de teatru trebuie rejucată, nu?

În schimb, avem Federer – Murray și iată argumentul pentru care această finală ar putea doborî multe recorduri, de interes, de implicare, de audiență în Insulă.

Citește continuarea previewului finalei masculine de la Wimbledon, o analiza completa a contextului in care se joaca Federer - Murray, pe treizecizero.ro

Wimbledon 2012 a ajuns la ultimul său moment. După două săptămâni absolut nebune, cu tot felul de evenimente care mai de care mai surprinzătoare, care i-au ținut pe fani cu sufletul la gură, turneul își ia adio de la fani cu momentul său de vârf: finala masculină. Și, deși ați putea să nu fiți de acord, și probabil că nu toți dintre voi sunt de acord, Federer – Murray reprezintă, dintr-un anumit punct de vedere, finala de vis, o co