Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Bacalaureat 2012 Braşov. Află AICI nota copilului tău, rapid şi uşor!

Publicat in Adevarul, duminică 8 iulie 2012 ·

Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului postează astăzi, 8 iulie, pe edu.ro, dar şi în centrele de examen rezultatele la Bacalaureat 2012.

Contestaţiile vor putea fi depuse luni 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Vedeţi aici rezultatele

La examenul din acest an s-au înscris aproximativ 4.800 de candidaţi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

„1.160 din totalul celor înscrişi sunt din seriile anterioare. Sunt mai puţin faţă de cât estimasem noi, dar cred că sunt în jur de 1.000 de cazuri în care elevii sunt în situaţii de corijenţă sau repetenţie", explică Dorel Agache, inspector general al IŞJ Braşov. Pentru sesiunea din vară,

Inspectoratul se aştepta la circa 5.400-5.500 de candidaţi.

Pentru absolvenţii de liceu care au picat BAC-ul în vară sau care au ales să-şi maximizeze şansele de promovare există şi sesiunea de toamnă, care se va desfăşura în perioada august-septembrie 2012.

16-20 iulie: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)

20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)

21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)

23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D)

27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română

28 august: Proba scrisă la limba maternă

29 august: Proba obligatorie a profilului

31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării

2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea constestaţiilor (16:00-20:00)

3-4 septembrie: Rezolvarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel puțin 12 persoane rănite într-un atac la Hamburg

HotNews acum 23 minute
Cel puțin 12 oameni au fost răniți într-un atac cu cuțitul în gara din Hamburg, vineri, potrivit publicației germane Bild, iar poliția locală a confirmat arestarea presupusului atacator, relatează Reuters. Poliția din Hamburg a scris pe rețelele soc

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 38 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 4 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Câți români studiază la Harvard / Anunțul Ambasadei României în SUA, după decizia administrației Trump

HotNews acum 2 ore
La Universitatea Harvard studiază 34 de români, înscriși la programele de licență, master și studii doctorale, iar Ambasada României în SUA a anunțat vineri mai multe numere de telefon la care aceștia pot apela pentru asistență consulară de urgență.

Constănțeanul Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac” , a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum o ora
Cezar Avrămuță, cunoscut și ca „Stegarul Dac” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins, vineri, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domicili

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Adrian Mutu, mesaj pentru Nicușor Dan: „Vorba poporului”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mutu (46 de ani), fostul internațional român și antrenor în Superliga, a vorbit despre noul președinte al României, Nicușor Dan.

Slovenia va introduce în Constituţie dreptul de a utiliza numerarul

G4Media acum o ora
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a utiliza numerar, transmite EFE, conform Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit

Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, s-a stins din viață la vârsta de 98 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, a murit vineri la vârsta de 98 de ani. Anunțul a fost făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. “Leonard Zăicescu (27.03.1927-23.05.202

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/15°
lun.

10°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/12°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/13°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/15°
dum.

6°/19°
lun.

9°/22°