Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE BACALAUREAT 2012. Nicio medie de 10 la Olt. Află aici dacă ai promovat examenul!

Publicat in Adevarul, duminică 8 iulie 2012 ·

Datele centralizate de Inspectoratul Şcolar Olt arată că niciunul dintre elevii care au promovat bacalaureatul din prima sesiune a acestui an nu a reuşit să obţină media totală 10. La polul opus s-au aflat însă nu mai puţin de 2.922 de elevi ai clasei a XII-a care au picat cu medii sub 5.

Ministerul Educaţiei a afişat rezultatele la Bacalaureat. Află AICI ce note ai obţinut la examen!

Surprizele neplăcute în ce priveşte rezultatele primei sesiuni a bacalaureatului din acest an vin în valuri. Una dintre statisticile Inspectoratului Şcolar Olt relevă că niciunul dintre fericiţii absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ care au promovat examenul (din totalul de 4.373 care s-au prezentat, n.a.) nu au reuşit să obţină media perfectă 10.

La polul opus se află nu mai puţin de 2.922 de elevi care au picat examenul cu medii sub 5. Alţi 142 de elevi nu au trecut nici ei de furcile caudine ale examenului după ce au adunat o “recoltă” de note care le-au adus medii între 5 şi 5,99.

Dintre absolvenţii care se pot gândi acum liniştiţi să urmeze o facultate, cei mai mulţi au promovat cu medii cuprinse între 7-7,99. Acestora le urmează cei cu medii între 8-8,99, adică 363 elevi, apoi vin cei cu media între 6-6,99, adică 356 elevi. Numai 189 de absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ au obţinut medii cuprinse între 8 şi 8,99.

Elevi de nota 10

Deşi nu s-au înregistrat medii de 10, au fost, totuşi, note de 10 la unele materii - mai precis, 67 exemple. Cele mai multe astfel de note au fost la proba de matematică – 13 note, fizică – 14, limba şi literatura română – 13, geografie – 9, biologie – 6, logică – 1, respectiv chimie, filosofie şi psihologie cu câte un astfel de exemplu.

CITEŞTE AICIrezultatele finale ale examenului de Bacalaureat din judeţ !...

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!! @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 27 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°