Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovabilitate de 60% la bacalaureat

Publicat in Vocea Brailei, duminică 8 iulie 2012 ·

* deşi rezultatele nu sunt cele aşteptate, în clasamentul naţional Brăila ocupa ieri primul loc * cele mai bune rezultate s-au obţinut la "Murgoci", apoi "Iorga" şi "Bălcescu" * sunt trei şcoli unde din seria curentă nu a promovat nimeni: "Istrati", "Brâncoveanu" şi "Oncescu" Ianca * surpriza acestei sesiuni: "Edmond Nicolau" are 70% promovabilitate în seria curentă

Promovabilitatea la bacalaureat este sub aşteptări. Doar 60% dintre candidaţi au reuşit să promoveze examenul, dar suntem pe primul loc în clasamentul naţional, iar alte judeţe, care aveau în alţi ani promovabilităţi miraculoase, au dispărut de pe firmament. Rămâne de văzut dacă şi astăzi ne vom păstra poziţia. "Din ce am văzut până acum, într-adevăr, suntem pe primul loc în ţară. Acest rezultat a fost posibil pentru că am tratat cu seriozitate examenul, s-au dat câte două simulări pe parcursul anului şcolar şi nu au intrat în examen elevii care nu aveau cunoştinţele necesare măcar pentru nota minimă. În ultimii ani, promovabilitatea a fost la acelaşi nivel în judeţul nostru, cu sau fără monitorizare, cu sau fără camere video, ceea ce spune mult despre munca profesorilor şi elevilor. Putem aprecia că avem un sistem stabil", a declarat inspectorul şcolar general adjunct Romeo Mocanu, preşedintele Comisiei judeţene de bacalaureat. În 2010, când examenul nu s-a susţinut sub monitorizare video, promovabilitatea la Brăila a fost de 61%, iar în 2011, cu supraveghere, a fost de 57%. De unde deducem că, la Brăila, cu sau fără camere de filmat, performanţa este aproximativ aceeaşi. În plus, ceea ce era destul de evident anul trecut, că sunt licee unde se învaţă şi licee unde interesul pentru educaţie este nul, este foarte clar anul acesta. O statistică realizată de Inspectoratul Şcolar arată că sunt licee cu promovabilităţi bune şi altele cu promovabilităţi de-a dreptul jenante. La promoţia curentă

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 53 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 55 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°