Sabina Georgescu este eleva de la Colegiul Naţional “Unirea” care se află în fruntea clasamentului judeţean la Evaluarea Naţională.
Media anilor de gimnaziu este 10, nota obţinută la Matematică este 10, la fel şi la Limba Română. Puţin surprinsă de rezultat, Sabina consideră subiectele primite, lipsite de dificultate.
Reporter: Te aşteptai să obţii un astfel de rezultat?
Sabina Georgescu: Mă aşteptam să am un rezultat foarte bun la matematică, mai ales datorită pregătirilor pentru olimpiadă. De asemenea, am fost foarte plăcut surprinsă de rezultatul de la Limba Română, am învăţat constant şi la această materie în toţi cei patru ani de gimnaziu, însă pregătirea propriu-zisă pentru Evaluarea Naţională nu a durat decât trei săptămâni, timp în care am parcurs din nou cerinţele din programă. Mă aşteptam să fiu printre primii zece dar nu credeam că voi avea cea mai mare medie pe judeţ.
Rep.: Cât au durat pregătirile pentru Evaluare?
S.G.: Pregătirile au durat aproximativ două săptămâni. Ultima săptămână de şcoală a fost mai degrabă una de vacanţă, mediile fiind încheiate şi acasă am avut suficient timp să mă pregătesc iar ultima săptămână a fost de vacanţă. Am învăţat de dimineaţă până seara dar cu suficiente pauze.
Rep.: Cum ţi s-au părut subiectele?
S.G.: Subiectele au fost simple, foarte abordabile. Cred că şi un elev de clasa a VI-a ar fi reuşit fără probleme să le rezolve, în afară de Geometria în spaţiu care se parcurge doar în clasa a VIII-a dar în rest, era accesibil. Subiectul la Limba Română era foarte permisiv, trebuia doar să ai inspiraţie, să înţelegi mesajul textului şi cerinţa. Nu a fost foarte pretenţios, timpul era suficient şi organizarea foarte bună.
Rep.: Te-a ajutat într-un fel pregătirea pentru olimpiadă?
S.G.: Sigur că m-a ajutat, aveam deja toată informaţia necesară pentru Eva