Îşi poate continua maratonul nopţilor albe, prin cluburi, după ce a scăpat de grija Bacalaureatului. Asistenta lui Capatos a aflat, ieri, prin intermediul Click!, că a promovat examenul cu nota 7.66!
Bacul nu i-a dat mari bătăi de cap Mădălinei Pamfile. Drept dovadă, nici nu a încheiat bine ultima probă, vineri, că a şi zbughit-o spre litoral, pusă pe distracţie. La mare era şi ieri, când a aflat rezultatul examenului.
Cu ochii cârpiţi de nesomn, după câteva nopţi petrecute prin cluburile de fiţe din Mamaia, bruneta ne-a spus: "N-am dormit toată noaptea, dar sunt foarte fericită. Mă bucur mult că am reuşit".
7,10 la Limba Română, 8 la Geografie, 7,10 la Istorie... Acestea au fost notele obţinute de "păcătoasa" lui Capatos. Colegii din emisiune se bucură că Pamfile a luat Bac-ul şi spun că acum trebuie să dea de băut.
"Trebuie să dea de băut, nu scapă. Este o fată inteligentă, puţin cam naivă, dar cu o foarte mare sete de cunoaştere. Dacă ea îşi rezolvă problemele cu limbajul, care nu e tocmai cel mai adecvat, veţi avea surpriza, în 5-6 ani, să întâlniţi o femeie frumoasă, inteligentă şi cu un dram de educaţie. Să nu uităm că, în urmă cu patru ani, păştea oile pe dealuri", ne-a declarat Mircea N. Stoian.
Răducu Mazăre: 9,36
Fiul primarului din Constanţa, Răducu Mazăre, a promovat bacul cu media 9,36. Notele obţinute de el sunt: Română - 9,20, Matematică - 9,40, Biologie - 9,50.
"Tata a fost primul pe care l-am sunat să-i spun rezultatul. M-a felicitat, nu mi-a promis nici un cadou, dar nici nu e nevoie. Eu sunt bucuros că mi-am făcut părinţii fericiţi. Acum, că am scăpat de Bac vreau să mă distrez alături de prietenii mei", ne-a declarat Răducu.
Şi fata Danei Săvuică, Julie, a luat medie mare la Bac: 9,25.
Costel Busuioc: 3,50
Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru după ce a câştigat un concurs